Crawling.

Nu scriu aici ca să fac lumea să se simtă, dacă te simţi, asta numai depinde de mine. Poate că o vreme, am putut să uit faptul că erai totul pentru mine, sau, cel puţin, erai tot ce vroiam eu să am. Dar, de ce mereu te bagi din nou în viaţa mea, şi strici tot ce vroiam să uit? Te bagi mereu, încerci să iei tot ce am, încerci să mă faci să mă simt prost prin prietenii mei, şi mă faci să cred că ei sunt vinovaţi, când ei nu am nici măcar 10% vreo vină. Nu au habar despre ce este vorba, sau despre ce simt pentru tine. De ce? De ce vrei să mă aduci la stadiul de a-mi fi frică să-mi mai fac alţi prieteni, ştiind că o să te bagi, şi o să încerci să mă distrugi prin ei? Nu am vrut să fie aşa, nu m-am gândit niciodată ca va fi aşa. Dar, mereu se întâmplă ca la început totul să fie extraodinar, o poveste care crezi că nu va avea niciodată un sfârşit urât, dar cu toţii ştim că, numai în filme sunt sfârşituri fericite, şi.. "prieteni adevăraţi". Uneori spui nişte lucruri, care ştii că nu le vei face niciodată, mă faci să cred că te-ai schimbat, şi că poţi să te schimbi, dar.. nu, niciodată nu te vei putea schimba, vei rămâne acelaş pentru totdeauna, şi se pare că, aşa cum eşti, înca îmi pasă de tine, şi.. poate că niciodată nu voi putea trece peste tine, dacă nu sunt sufiecient de puternică, dar, asta o vom vedea în timp. Nu, nu zic că te urăsc, dar.. parcă m-am săturat mereu să mă răneşti prin proprii mei prieteni.

Sickness.

Viaţa e aşa frumoasă când eşti doar un copil. Ştii doar să ieşi afară fericit, să te joci, să râzi, chestii copilăreşti. Dar nu înţeleg de ce mereu trebuie să creştem, ca să începem să cunoaştem cât de căcat poate fi viaţa? Sau pentru a învăţa cum e să suferi? Mai bine rămânem copii de 5-8 ani, să visăm la noi jucării, la noi prieteni. Eram aşa inocenţi, plini de viaţă, veseli mereu, fără nicio problemă pe cap.

E aşa frumos, când te simţi fericit, plin de viaţă, şi simţindu-te iubită. Sentimentul când zâmbeşti mereu, când râzi mereu, când.. explodezi de fericire. Dar, mereu se întâmplă ca tot să îţi strice toată această stare, COMPLET. De ce, doamne.. înţeleg că nimic nu e veşnic, înţeleg că nimic nu poate fi perfect, dar.. un lucru vreau să ştiu, de ce mie? de ce numai mie? cu ce am greşit, sau.. măcar ce am făcut să merit toate astea? Oamenii la care ţii, mereu să te înţepe în rană, până iese sânge, şi disperi de durere. Şi nu pot înţelege acele vorbe, care sunt spuse.. doar să fie şi ele acolo. De ce nu poţi să taci din gură, dacă nu zici nimic adevărat?! Pentru Dumnezeu, măcar taci, numai vorbi, că mult bine ai face.

I'm back.

E acel sentiment când te răgăseşti, şi începi din nou să zâmbeşti cum nu ai mai făcut-o niciodată. Parcă reînvii, şi uiţi de tot ce ţi s-a întâmplat, şi de toţi care au vrut să-ţi fie rău, şi să te tragă în jos. Reîncepi să zâmbeşti ca la început, reîncepi să fii din nou.. tu însăţi. Uiţi acel sentiment când te simţi ultima persoană te pe planetă, uiţi că îţi plângeai în ceaşca de cafea în fiecare dimineaţă când te trezeai, şi nu puteai nici măcar să te trezeşti bine.. şi plângeai. Dar toate astea, trebuie să aibă şi un motiv, nu? Poate că persoana la care nu te-ai aşteptat niciodată, şi persoana cu care vorbeai mereu, care mereu nu te lăsa în pace, şi mereu încerca să se apropie de tine, e persoana care niciodată nu te-ai aşteptat să te iubească. Persoana care tu i-ai greşit în multe, şi ea te-a iertat mereu, chiar dacă.. poate, a durut. Persoana care ţi-a zis "te iubesc" fără a fi împins de alţii, sau fără să regrete asta. Este persoana care este acum cu tine, şi îţi este aproape aşa cum e ea.

..yeah, right.

Practic, îmi doresc să mă fi iubit. Îmi doresc să fi avut nevoie de mine. Îmi doresc să te fi gândit la mine. Îmi doresc ca fără mine inima ta să se fi sfâşiat.. Îmi doresc ca fără mine toate nopţile să ţi le fi petrecut treaz. Îmi doresc ca fără mine să nu fi putut mânca. Îmi doresc... să fi fost ultimul lucrul din mintea ta înainte să te culci. Dar, din păcate.. niciun băiat, nu va putea face asta, pentru că îşi iubesc prea mult orgoliul pe sine decât să îşi arate adevăratele sentimente pentru o fată. Poate că nu toţi sunt aşa, dar aceia sunt cei mai rar de găsit, chiar dacă, unii chiar sunt pe lângă tine, dar niciodată nu ţi-ai dat seama.

That moment when..

Acel sentiment, în care simţi că îţi intră mii de ace in ceafă, şi disperi. Nu ştie nimeni câtă durere induri, sau cât de mult te dor anumite lucruri, chiar dacă.. sunt vizibile. Acel sentiment, când vrei să uiţi, şi îţi vine dorul de tot. Acel sentiment când, simţi sărutul pe buze, şi trăieşti momentul cu ochii închişi. Acel moment când îţi este pur şi simplu ciudă pe trecut, şi pe cele întâmplate, fără să-ţi fi dorit ca ceva să se întâmple. Acel moment, când vrei să te întorci în trecut, şi să fii doar un copil, care să nu ştie despre dragoste, să nu ştie despre suferinţă, să nu ştii decât acel suflet pur de copil, şi dorinţa de a ieşi mai repede afară să te joci liniştit. Toate acestea, ţi s-au adunat în suflet, doar dintr-un singur motiv, creşti, şi odată cu crescutul, apare maturitatea, odată cu maturitatea.. te schimbi, şi nu te mai poţi recunoaşte. Dar, nimeni nu a vrut să devii aşa, aşa ţi-a fost scris să fii, aşa păţim cu toţii.

I hate this pain, I can't take it anymore.

Poate că prima noastră iubire este una care se lipeşte cu tine pentru că e singura persoană care va primi totul şi va fi mereu totul în tine. După asta, vei învăţa mai bine. Dar, mai ales, indiferent de orice, o bucată din tine va rămâne mereu în stânga inimii tale persoana pe care o iubeşti. Like they say "A piece of no future lover could ever get, no matter what." Bucata deţine inocenţă, convingerea că dragostea adevărată poate dura o veşnicie. Aceasta bucată.. deţine prietenie şi durere, judecată şi oroare, acel sărut care nu-l poţi uita niciodată, şi acea noapte împreună cu el sub stele la care nu te mai poţi întoarce niciodată.  Îmbrăţişează tinereţea, chiar dacă uneori e dureroasă.. şi tot ce ai crezut că va fi iubirea, tot s-a dovedit a fi greşit.

Încolţită de necunoscut.

De ce nu pot să mă recunosc pe mine însămi..? E ce şi cum aş vorbi cu cineva străin, dar defapt vorbesc cu mine. Sentimentul ăla când te uiţi în oglindă.. şi începi să-ţi pui singură întrebări, dar răspunde altă parte din tine, aia care defapt ai trebui să fii, aia care mereu e puternică, şi mereu îţi spune să nu suferi pentru ceva care nu merită nici măcar 4% iubirea ta.
Brusc, auzi în capul tău acele împuşcături ce te fac să innebuneşti, îţi vine să te dai cu capul de pereţi, şi să dispari de pe faţa pământului..

- De ce faci asta, crezi că îţi va fi bine aşa?
- De ce mereu tu trebuie să te bagi în viaţa mea, femeie?!
- Să mă bag? Dar sunt tu, prostuţo!
- Nu eşti eu, nu te cunosc, cine dracu' eşti de îmi zici mie că eşti.. EU?
- Doamne, eşti imposibilă, când ai să realizezi că eu mereu am fost aici pentru tine, dar tu niciodată n-ai vrut să mă asculţi şi să-mi dai dreptate?!
- Poftim? Frate, te cunosc măcar, ieşi naibii din capul meu că mă disperi!!!
- Nu te disper, încerc să te fac să înţelegi anumite lucruri.
- CE ANUME VREI FEMEIE?
- Vreau să înţelegi că dacă nu ai să mă asculţi ai să ai multe de pierdut, de ce nu poţi să înţelegi că atâta timp cât nu ai încredere în tine însăţi, niciodată nu ai să rezolvi ceva, sau să obţii ceea ce îţi doreşti, înţelege-te... eşti eu şi te cunosc.
- ...numai înţeleg nimic, serios.
- Tot ce trebuie să înţelegi este că tu eşti eu, şi tu nu vrei să fii eu, adică...
- Adică...?
- Adică aia care niciodată nu te-ai ascultat pe tine însăţi dar pe alţii da, şi niciodată nu ai încercat să te înţelegi.. pe tine.